Calendarul de ceapă și alte semne de vreme din surse vechi

După Tudor Pamfile, calendarul de ceapă se făcea spre Sfântul Vasile sau Anul Nou, adică în noaptea de 31 decembrie spre 1 ianuarie. Se luau douăsprezece coji de ceapă, fiecare primea numele unei luni și puțină sare, iar a doua zi se vedea ce se întâmplase cu sarea. Pamfile scrie că luna a cărei foaie „a rămas cu sarea uscată va fi secetoasă”. Simion Florea Marian notează, pentru Cireș-Opaiț, că în coaja în care sarea se preface în apă „acea lună va fi ploioasă”. Foaia umedă ar fi vestit deci ploaie, cea uscată secetă. Aceleași surse păstrează însă și variante în care ceapa arată norocul, nu vremea.

Mai jos sunt variantele una lângă alta, apoi semnele zilelor de la 21 noiembrie la 9 martie, cu locul și pagina din ediția citată.

Calendarul de ceapă, cum îl descriu sursele

Sursele nu descriu un singur calendar de ceapă: numărul foilor, ce se citește în ele și chiar obiectul diferă de la un loc la altul. Numim locurile așa cum le dau autorii.

• 12 foi, citite după ploaie (Pamfile, Văzduhul, p. 131). Se iau douăsprezece coji „deopotrivă de mari”, se pune în fiecare puțină sare și se așază pe fereastră. Fiecare foaie poartă numele unei luni: „întâia e ianuarie, a doua e februarie și așa mai departe”. Foaia rămasă cu sarea uscată ar arăta, într-o lună de iarnă, că nu va ninge, iar într-una de vară că nu va ploua. Nota lui Pamfile trimite la o comunicare din comuna Șepu, județul Tecuci, și la Voronca, Marian, Rădulescu-Codin și Gheorghiu. El adaugă că prin unele părți foile se pun „în covata de făină”.
• 12 jumătăți de coajă, la Cireș-Opaiț (Marian, vol. I, p. 88, notă). Marian scrie că oamenii iau douăsprezece jumătăți de coajă, câte luni are anul, pun sare în ele și le lasă pe fereastră până dimineața. Coaja în care sarea se preface în apă ar arăta o lună ploioasă, iar, dacă poartă numele unei luni de iarnă, ninsoare mare. Sarea rămasă uscată ar arăta o lună „uscată, secetoasă”.
• 12 coji pe masă, la Tereblecea, sat din districtul Siretului (Marian, vol. I, p. 88, notă). Cojile, fiecare cu puțină sare, se așază „într-o linie dreaptă, cu gurile în sus, pe masă” și se numesc pe rând, de la stânga la dreapta: ianuarie, februarie și așa mai departe. Unde sarea s-a topit până a doua zi, lunile de iarnă ar avea vreme moale, iar cele de vară ploi. Unde n-a topit, iarna ar fi ger mare, iar vara „mare secetă”. Varianta are și un al treilea caz: unde sarea e „puțin topită”, „în acele luni va fi schimbăcios”, adică vreme schimbătoare.
• Același gest, alt înțeles: norocul (Marian, vol. I, pp. 8, 9). Marian scrie că unele românce din Bucovina pun coji de ceapă cu sare pe fereastră și socotesc că cine își află ceapa „mai plină cu apă” va avea „mai mult noroc”. În unele părți din Moldova, fetele cele mari scobesc câte o ceapă și o umplu pe jumătate cu sare; „cu cât o fată găsește mai multă apă în coaja de ceapă […] cu atâta crede că are mai mult noroc”.
• Linguri în loc de ceapă, în Muntenia (Marian, vol. I, p. 9). Acolo se pun linguri pline cu apă, iar semnul se citește invers față de Moldova: „a cui lingură o fi seacă, acela n-are noroc”. În Bucovina, adaugă el, lingurile servesc nu pentru noroc, ci ca să se afle cine va trăi sau va muri în an: fiecare poartă numele unui om din casă, iar cea răsturnată ar arăta că omul acela nu va trăi mult.
• Un pahar cu apă (Marian, vol. I, p. 7). O parte dintre românii din Bucovina așază seara un pahar plin pe fereastră. Dacă a doua zi, de Anul Nou, apa curge din pahar, cred că vor avea noroc peste tot anul; dacă a scăzut, nu vor fi „deplin fericiți”. În unele părți ale Moldovei, paharele stau sub icoane.

Contradicțiile apar chiar în aceeași carte. Marian spune că în Muntenia se pun linguri „în loc de coji de ceapă”, dar o notă din același volum, care îi citează pe Frîncu și Candrea, descrie cum muntenii desfac douăsprezece coji, le dau numele lunilor și pun sare în fiecare. Iar lingurile, care înseamnă noroc în Muntenia, înseamnă viață sau moarte în Bucovina. Pamfile mai notează, tot după comunicarea din Șepu, că „în lipsă de calendare și de semne, plugarul se mulțămește cu pișcarea lunii”.

Semnele de vreme, zi cu zi

Tabelul adună semnele în ordinea calendarului popular. „Pamfile” înseamnă Văzduhul (Paideia, 2001); „Marian I” și „Marian II” sunt volumele reeditării din 1994. Paginile sunt cele tipărite în aceste ediții. Fiecare rând spune ce se credea, nu ce se întâmplă.

Ovidenie (21 noiembrie)

Semnele zilei vin la Pamfile din Covurlui și din Șepu. În Șuțcani, comunicarea îi aparține lui I. O. Zugravu. Promoroaca de Ovidenie ar vesti un an roditor, ca cea de la Anul Nou (p. 91); nota trimite la Șezătoarea și la Jorăști, județul Covurlui.

Sfântul Nicolae (6 decembrie)

Singurul semn al zilei vine tot din Șepu: după Pamfile, sfântul vine pe cal alb și aduce el ninsoarea dacă nu găsește pământul alb. Un cal alb apare și la Marian, la 7 ianuarie, în legătură cu „Sân-Nicoară”.

Crăciun (25 decembrie)

Pamfile (Crăciunul, p. 203) are și un semn de la tăierea porcului: splina ar arăta felul iernii și direcția din care vine. Dacă partea subțire e îndreptată spre miazăzi, iarna vine dinspre miazănoapte. O splină lungă și subțire ar însemna iarnă lungă, dar cu geruri care nu vor fi aspre. Nota trimite la comunicări din Valea-Seacă și Bălțătești, județul Neamț, și la Rădulescu-Codin și Mihalache, după care „splina-i groasă” înseamnă iarnă mare.

Anul Nou și Sfântul Vasile (1 ianuarie)

Marian leagă gerul mare și „stelutele” de omăt de un an bun, cu multe cununii. Pamfile are pentru aceeași zi o credință opusă (vezi mai jos). Tot la el, pâcla de Anul Nou ar vesti boli (p. 90), iar promoroaca un an roditor, după un corespondent din Bucovina, D. Dan (p. 91).

Ajunul Bobotezei și Boboteaza (5 și 6 ianuarie)

Marian notează că unii postesc într-un fel anume ajunurile Crăciunului și Bobotezei, crezând că ar putea „întoarce grindina și ploaia” (p. 125). Pamfile scrie că după Bobotează femeile nu trebuie să bată cămășile la pâraie, căci „din pricina lor e grindina mare” (p. 169).

Gerul Bobotezei are o imagine proprie. Marian scrie că în noaptea de Bobotează „ouăle de corb plesnesc sub puterea gerului” și puii zboară (p. 126). Pamfile îl numește „gerul cel mare, când crapă ouăle corbului” (p. 35). Direcția are și ea un rol: pentru Transilvania, ploile de peste vară ar veni din partea în care a stropit întâi preotul cu busuioc, iar Marian scrie, în general, că de unde vin primăvara întâi ploile, de acolo vor veni peste toată vara (p. 85).

Sfântul Ion (7 ianuarie)

După românii din Bucovina, în ziua de Sân-Ion „se botează gerul”. După cei din Transilvania și Banat, la Sân-Ion se duce neaua, dacă a adus-o Sân-Nicoară cu cai albi (Marian I, p. 165). Fragmentul nostru nu spune ce se întâmplă altfel.

Mijlocul iernii: Sân-Petru, Tănase, Circovii

Marian așază mijlocul iernii la Sân-Petru-de-Iarnă pentru Bucovina, Moldova și Banat; tot în Bucovina însă, alții spun că jumătatea iernii cade la Tănase (pp. 173, 175). Circovii (la Marian, Cercovii) sunt, după românii din Banat, trei zile rele, cu fulgere, trăsnete și vifore. Pamfile îi trece printre zilele serbate „prin alte părți”, iar fragmentul nostru se încheie cu „ca să nu fie vifore”. Pentru Transilvania, el notează că ar trebui să fie șapte „vocote” pe an, mai ales iarna, iar dacă numărul nu se sfârșește iarna, „rămășița de vijelie se dezlănțuiește vara” (p. 72).

Trifon (1 februarie)

Pentru unele părți ale Moldovei, Marian notează că în ziua de Trif „se întâmpină iarna cu vara”. Despre omătul de la Trif cel nebun, Marian și Pamfile se contrazic (vezi mai jos).

Stretenie și ursul cu umbra lui (2 februarie)

Dacă ai auzit de Ziua Marmotei, schema îți va suna cunoscută, dar în sursele noastre animalul este ursul. În Banat, ursul iese din peșteră în ziua Întâmpinării Domnului; dacă e soare și își vede umbra, se bagă la loc și mai doarme șase săptămâni, „prevestind prin aceasta” că atâtea săptămâni va mai ține iarna. Dacă e înnorat, iarna va înceta și gerul se va frânge (Marian I, pp. 182-183).

Alte părți au o schemă fără umbră. În unele părți ale Bucovinei, ursul care își strică bârlogul deși e frig arată că primăvara e aproape. La Ardeoani, județul Bacău, Pamfile spune că dacă ursul rămâne în bârlog deși vremea e frumoasă, primăvara va întârzia (p. 34). Încă o variantă la Marian: ursul își scoate capul din vizuină; dacă vede că e înnourat, iese și bea apă din pârâu, iar dacă e senin, mormăie și se bagă înapoi (p. 184).

Dragobete (24 februarie)

Nu e o prevestire, ci un obicei care depinde de vreme. Pentru comunele din Muntenia, mai ales din Gorj și Olt, Marian scrie că fetele și băieții se pregătesc dimineața și, „dacă este vreme frumoasă”, pornesc după ghiocei la luncă sau după lemne în pădure (Marian I, p. 237).

Babele și Baba Dochia (1-9 martie)

Marian dă o legendă cu Soarele, care are nouă cai, și cu nouă babe rele. Babele „fug nouă zile”, iar Moșii aleargă nouă zile după Soare. De la Baba Dochia, „cea strașnică dintre babe”, sunt nouă zile până la Sân-Toader (Marian I, p. 240). Babele, care țin nouă zile, „ne aduc ninsoare și ploaie, udeală și răceală” (vol. II, p. 14). Volumul al doilea dă și capătul: la 9 martie, „a noua zi după Baba Dochia”, ies „cele nouă babe tradiționale, cari ne aduc ninsoare și frig” (p. 7).

Mucenici și cei 40 de Sfinți (9 martie)

Mai multe semne privesc toamna. Dacă pământul îngheață spre 40 de Sfinți și mai îngheață încă 40 de nopți după, se credea că toamna va fi „lungă și bună”, iar altfel bruma ar pica degrabă (Marian II, p. 11). Marian înregistrează și versiunea în care, dacă îngheață în ziua aceea, toamna nu vor fi brume, „că trec 40 de brume”. Tot acolo scrie că, dacă racateţul cântă la Patruzeci de Sfinți, crește ceapa (p. 12).

Marian scrie și că în unele părți ale Moldovei și mai ales ale Munteniei cred că „Moșii sau Sfinții bat în pământ ca să intre gerul și să iasă căldura”, iar copiii bat pământul cu botele sau cu maiul (vol. II, p. 15). Moșii sunt „buni” și legați de căldură: „să iasă căldura, să crească iarbă verde” (p. 14).

Când semnele se contrazic

Aceeași zi și același semn primesc, uneori, sensuri opuse. Cinci perechi, luate din rândurile de mai sus:

• Sfântul Vasile. Marian: gerul mare și stelutele de omăt arată „un an bun”, cu multe cununii (vol. I, p. 113). Pamfile pune același semn, omăt cu steluțe și ger, sub un an „zlotos”; nota lui trimite la Marian, dar în fragmentul din Marian pe care îl avem sensul este altul. Un an îmbelșugat vine la Pamfile dacă vremea e moale sau ninge (p. 192).
• Trifon. La Marian, în Bucovina, dacă nu e omăt la Trif, „se va pune”, iar dacă e omăt, „se va sparge” (vol. I, p. 180). Pamfile are inversul: fără omăt, „se va sparge” (p. 192). Fragmentele nu spun ce „se pune” sau „se sparge”, dar atribuirea este inversă.
• Ursul la Stretenie. La Todirești, după Marian, dacă e frig ursul își strică bârlogul și speră că nu va mai fi mult frig, iar dacă e cald nu-l părăsește. La Frătăuțul Nou, dacă e cald, ursul iese din bârlog, iar dacă își vede umbra se bagă înapoi (vol. I, p. 184). Așadar vremea caldă ține ursul în bârlog într-o poveste și îl scoate din el în alta. În Banat, același animal cu umbra lui vestește șase săptămâni de iarnă.
• Streașina la Stretenie. Pe aceeași pagină, Marian scrie că dacă picură din streașină în ziua aceea, „nu le merge bine albinelor peste an”, apoi adaugă că „unii români însă sînt de părere” că tocmai atunci când e moloșag și curge din streașină „anul va fi mănos și le va merge bine albinelor” (vol. I, p. 181).
• Vremea moale. La Bobotează, spune Pamfile, vremea moale înseamnă oameni „slabi” peste an (p. 36). La Sfântul Vasile, cinci zile mai devreme, aceeași vreme moale vestește un an îmbelșugat (p. 192).

Ce putem spune azi

Sunt credințe despre vreme consemnate în jurul anului 1900 și în anii următori, nu prognoze, și nu le-am comparat cu date meteorologice. Autorii nu le testează, iar Pamfile citează adesea cărți mai vechi, printre care Marian, deci mărturiile nu sunt neapărat independente. Contradicțiile arată că aceeași zi putea fi citită în sensuri opuse, de la un sat la altul.

O notă fizică simplă privește ceapa: sarea atrage apa din foaia de ceapă, așa că cât de udă pare o foaie depinde de foaie și de cameră. Pagina nu recomandă să te iei după vreun semn din tabel.

Pentru alte rânduieli de iarnă, vezi cum am tratat ritualurile din visele de Sfântul Andrei. Cuvintele vechi din textele de iarnă sunt explicate separat în ce înseamnă cuvintele din colinde.

Cum am lucrat

Am pornit de la 115 rânduri verificate din trei lucrări: Marian (volumele I și II), Pamfile, Văzduhul, și Pamfile, Crăciunul. Fiecare rând are semnul, ziua, locul când îl dă sursa, pasajul, ediția și pagina tipărită: reeditarea Datcu (1994) pentru Marian, ediția Paideia (2001) pentru Văzduhul. Originalele sunt din jurul lui 1900 la Marian și din 1914 și 1916 la Pamfile, dar nu citez pagini din ele.

Scanările au erori de recunoaștere a textului. Am corectat doar zgomotul evident (litere fuzionate, cuvinte rupte, diacritice, î și ş din ortografia veche) și am păstrat cuvintele. Trei variante ale calendarului de ceapă (Cireș-Opaiț, Tereblecea și cea a „muntenilor”, după Frîncu și Candrea) stau într-o notă de subsol din Marian, vol. I, p. 88; acolo scanarea e slabă și am recitit-o pe imaginea paginii. Pentru zilele babelor, datele 1-9 martie vin din Marian, vol. II, p. 7. Legenda din vol. I socotește însă cele nouă zile până la Sân-Toader, o sărbătoare mobilă, în prima sâmbătă a Postului Mare (p. 241), așa că acolo ele nu cad mereu pe aceleași date.

Datele sunt libere pentru reutilizare sub licența CC BY 4.0, cu menționarea sursei inteles.ro.

Descarcă: tabelul complet (CSV, 115 rânduri), cu ziua, semnul, locul, sursa, pagina tipărită și pasajul original al fiecărui rând.

Surse

• Simion Florea Marian, Sărbătorile la români, reeditare îngrijită de Iordan Datcu, Editura Fundației Culturale Române, 1994. Volumul I și volumul II. Numerotarea este cea a reeditării.
• Tudor Pamfile, Văzduhul după credințele poporului român, ediție îngrijită de Antoaneta Olteanu, prefață de Alexandru Dobre, Editura Paideia, București, 2001 (prima ediție: Academia Română, 1916). Exemplarul digitizat; paginile sunt cele ale ediției Paideia.
• Tudor Pamfile, Sărbătorile la români. Crăciunul, Academia Română, 1914. Exemplarul digitizat; pagina citată este cea tipărită.

Pentru o privire pe regiuni, vezi ce credeau românii, regiune cu regiune, iar pentru cărțile de la care poți porni cărți despre superstiții și credințe populare.