Superstiții de casă nouă: prag, vatră și oglindă
Superstițiile de casă nouă nu priveau doar ce duceai înăuntru: la Broșteni, chiar casa părăsită trebuia lăsată măturată și îngrijită, fiindcă altfel te-ar fi blestemat, consemnează Artur Gorovei în Credinți și superstiții ale poporului român (1915, p. 57, nr. 670). Într-o notă reprodusă de Tudor Pamfile în Mitologie românească (1916, p. 249), înaintea mutării se aduceau icoane, zahăr, pâine și sare, iar Gorovei amintește un petec de perete lăsat nevăruit într-o casă nouă din Preutești, ca să nu moară cineva (1915, p. 57, nr. 662).
Aici găsești 82 de atestări despre construirea casei, mutare și obiectele dinăuntru, fiecare cu locul consemnat sau lăsat neprecizat și cu pagina la care o poți verifica. Sunt credințe istorice, uneori contradictorii, nu instrucțiuni pentru noroc sau predicții despre familia ta.
Diferențele mici merită păstrate: pâinea lăsată pentru următorii locatari nu este pâinea adusă înaintea mutării, iar banul din prag nu este banul pus în costoroabe. Dacă vrei să citezi un obicei, tocmai aceste amănunte îți spun ce susține sursa.
Temelia, bârnele și acoperișul casei
În Credinți și superstiții ale poporului român (1915), Artur Gorovei adună atât încercări de alegere a terenului, cât și gesturi făcute după ridicarea acoperișului. Apa lăsată peste noapte pe locul viitoarei case apare în două variante apropiate, dar nu identice: într-una se urmărea creșterea apei dintr-o cofiță, în cealaltă, starea unei oale noi.
Toate atestările din tabelul următor provin din această culegere. Localitățile și denumirile regionale sunt cele consemnate în date; unde intrarea nu precizează locul, acesta rămâne neprecizat.
| Momentul sau obiectul | Credința consemnată | Locul | Pagina și numărul |
|---|---|---|---|
| Cofița cu apă | Creșterea apei lăsate peste noapte pe teren era socotită semn bun pentru construirea casei. | Bucovina | p. 56, nr. 652 |
| Oala nouă | Oala cu apă neîncepută, găsită dimineața prelinsă, indica un loc cu noroc; oala goală, unul fără noroc. | Broșteni, Suceava | p. 56, nr. 653 |
| Locul fostei arii | Era evitat pentru casă, de teama pagubei. | Vâlcea | p. 56, nr. 654 |
| Cocoșul | Îngroparea unui cocoș viu în mijlocul casei noi ținea departe blestemul «ucigă-l crucea». | Găinești, Suceava | p. 56, nr. 655 |
| Cele nouă lemne | Nouă lemne cioplite erau lăsate în pădure, menite păduchilor de lemn și carilor, fără să fie folosite la casă. | Loc neprecizat; trimitere la Ioneanu | p. 56, nr. 656 |
| Căpriorii așezați | În vârf se atârnau o ploscă și o batistă; plosca era apoi golită împreună. | Rudeni, Argeș | p. 56, nr. 657 |
| Verdeața de pe acoperiș | Verdeața și șervetele puse în vârf erau legate de durata casei și viața stăpânilor. | Loc neprecizat; trimitere la Ioneanu | p. 56, nr. 658 |
| Paiele, fânul sau brădișorul | Legate în vârful acoperișului, erau menite să țină relele departe. | Găinești, Suceava | p. 56, nr. 659 |
| Acoperirea casei vinerea | Era evitată, fiindcă se credea că păsările și-ar face cuiburi în clădire. | Luncușoara | p. 57, nr. 660 |
| Banii în costoroabe | La intrarea în casa nouă se punea câte un ban în cele patru colțuri ale costoroabelor, pentru noroc. | Bucovina | p. 57, nr. 661 |
| Petecul nevăruit | O porțiune de perete rămânea nevăruită, de teama morții cuiva din casă. | Preutești, Suceava | p. 57, nr. 662 |
| Primul cui | Scânteile sărite când dulgherul bătea primul cui erau socotite semn că noua casă va arde. | Moldova | p. 57, nr. 672 |
| Bârnele care trosnesc | Trosnetul era considerat semn rău, fără precizarea unui necaz anume. | Țăpu, Tecuciu | p. 17, nr. 180 |
| Lemnul atins de trăsnet | Era evitat la zidiri, mai ales la case. | Loc neprecizat; trimitere la Iosif Stanca | p. 326, nr. 3771 |
Două precizări împiedică schimbarea obiceiurilor chiar în timp ce le povestim. La Gorovei, banii sunt în costoroabe, nu în temelie. Iar scânteile apar la primul cui, nu la prima grindă. Pentru un ritual al primei grinzi nu a fost identificat un pasaj verificabil în documentarea folosită aici.
Ce spun pasajele despre temelie și umbra zidită
Tudor Pamfile, în Mitologie românească, volumul I, Dușmani și prieteni ai omului (1916, pp. 248-249, capitolul Stafia, nota 2), reproduce o notă a lui Alexandri din Poezii populare ale Românilor (1908, p. 126). Aceasta descrie stropirea șanțurilor cu agheasmă înaintea așezării primei pietre. În continuare apar capete de miei îngropate cruciș în două colțuri ale casei și două oale roșii cu apă neîncepută zidite în celelalte două. Locul nu este precizat în nota citată.
Acestea sunt relatări istorice despre ritualuri, inclusiv despre violență asupra animalelor, nu recomandări și nici dovezi că gesturile erau practicate pretutindeni.
Alt motiv apare la Gorovei, în aceeași culegere din 1915, p. 336, nr. 3884: în Bucovina se credea că zidarii măsurau umbra unui trecător și o zideau, iar omul nu mai trăia mult. George S. Ioneanu, în Mica colecțiune de superstițiile poporului român (1888, p. 86), consemnează umbra unui animal pusă în zid, legată de durabilitatea casei și de uscarea animalului în șase săptămâni.
În aceste două pasaje este vorba despre umbră. Ele nu spun că trecătorul sau animalul ar fi fost îngropat de viu. Cocoșul viu din Găinești este o consemnare separată.
Mutarea în casă nouă: ce se ducea înainte și ce se lăsa în urmă
Dacă întrebarea ta este ce se punea în casa nouă, lista verificată aici este cea din nota lui Alexandri reprodusă de Tudor Pamfile în Mitologie românească (1916, p. 249): icoane, zahăr, pâine și sare, aduse înaintea mutării. Pasajul nu stabilește care obiect intra primul.
Românii nu se mută în casă până ce mai întâiu nu duc înlăuntru icoanele, zahăr, pâne și sare;
În continuarea aceleiași note, Pamfile consemnează o masă mare de bună locuință dată după mutare. Nici lista obiectelor, nici masa nu au o localizare precizată în pasaj.
La Gorovei, în Credinți și superstiții ale poporului român (1915), mutarea are și cealaltă jumătate: felul în care pleci. Cele patru atestări de mai jos provin din această lucrare.
| Situația | Credința sau obiceiul consemnat | Locul | Pagina și numărul |
|---|---|---|---|
| Casa părăsită | Trebuia lăsată măturată și îngrijită, fiindcă altfel l-ar fi blestemat pe cel care pleca. | Broșteni, Suceava | p. 57, nr. 670 |
| Darul pentru următorii locatari | La plecare se lăsau două pâini și sare, pentru ca și cei care intrau după aceea să aibă pâine și sare. | Bucovina | p. 57, nr. 671 |
| Ziua mutării | Mutarea marțea era evitată; intrarea nu precizează motivul. | Stânca, Iași | p. 186, nr. 2147 |
| Primul oaspete | Un prim oaspete bărbat era socotit aducător de noroc pentru casa nouă. | Bucovina | p. 237, nr. 2760 |
Așadar, pâinea și sarea apar în două împrejurări distincte: aduse înaintea mutării, în nota citată de Pamfile, și lăsate la plecare, în Gorovei. Dacă le unești într-o singură listă, pierzi tocmai darul făcut celor care vin după tine.
Și casa care blestemă merită observată fără explicații adăugate. La Broșteni, în consemnarea lui Gorovei, ea primește explicit o reacție omenească. Nu trebuie să presupunem alte ființe sau puteri ca să înțelegem ce spune textul.
Pragul: statul, mâncatul și mâna întinsă peste ușă
Pentru întrebarea de ce nu era bine să stai pe prag, Artur Gorovei oferă un răspuns local precis în Credinți și superstiții ale poporului român (1915, p. 274, nr. 3200): în Vâlcea, gestul era legat de ploaia la nuntă sau, pentru bătrâni, de ploaia în ziua morții.
Nu este aceeași explicație ca la mâncatul pe prag ori la datul mâinii peste el. În culegerea lui Gorovei, fiecare gest are propria consecință atribuită.
| Gestul sau semnul | Ce se credea | Locul | Pagina și numărul |
|---|---|---|---|
| Ban bătut în prag | Era menit să țină banii în casă. | Bucovina | p. 15, nr. 163 |
| Potcoavă pe prag | Pusă pe pragul ușii, se credea că prinde un fapt, adică un farmec, adus în casă. | Bucovina | p. 112, nr. 1277 |
| Mâncat pe prag | Omul și-ar fi mâncat norocul. | Bucovina | p. 181, nr. 2092 |
| Datul mâinii peste prag sau cruciș | Era legat de teama morții unuia dintre cei doi. | Bucovina | p. 195, nr. 2274 |
| Sicriul trecut peste praguri | Atingea de trei ori fiecare prag, ca rămas-bun de la casă și apropiați. | Bucovina | p. 210, nr. 2460 |
| Statul pe prag | Ar fi adus ploaie la nuntă sau, pentru bătrâni, în ziua morții. | Vâlcea | p. 274, nr. 3200 |
| Statul în prag când fulgera | Era interzis, la fel ca lăsarea câinilor în prispă, fiindcă trăsnea. | Catane, Dolj | p. 325, nr. 3767 |
| Cocoșul cântând în prag | Vestea musafiri. | Broșteni, Suceava; Perieni, Tutova; trimitere la Sevastos fără localizare precizată | p. 88, nr. 1005 |
| Cocoșul cântând pe prag | Era socotit semn al morții apropiate a unuia dintre stăpâni. | Vâlcea | p. 88, nr. 1007 |
Cocoșul arată cel mai limpede de ce locul nu poate fi șters dintr-o asemenea listă: musafiri într-o atestare, moarte în alta. Același animal, aproape același gest, două răspunsuri opuse, în aceeași carte și pe aceeași pagină.
Pentru alte asemenea diferențe, pagina cu credințe comparate pe regiuni păstrează întrebarea utilă: cine spunea asta și unde?
Vatra: focul împrumutat și norocul dat din casă
În Credinți și superstiții ale poporului român (1915), Artur Gorovei consemnează mai multe reguli despre focul dat vecinului. Uneori conta ora, alteori ce se oferea sau ce se lăsa în schimb. Nu toate intrările spun același lucru despre tăciuni și cărbuni.
| Situația | Credința consemnată | Locul | Pagina și numărul |
|---|---|---|---|
| Foc de la o vatră pus peste focul alteia | Era socotit primejdios pentru casă, prin teama de incendiu. | Loc neprecizat; trimitere la Ioneanu | p. 119, nr. 1355 |
| Scântei sărite din foc | Anunțau oaspeți; se urmărea și direcția lor. | Țăpu, Tecuciu | p. 120, nr. 1360 |
| Foc sau cărbuni dați seara | Dintr-o casă cu prunc nu se dădeau, de teama pierderii somnului copilului. | Bucovina | p. 120, nr. 1364 |
| Tăciune luat de la vecin | Cel care îl lua lăsa un cărbune ca semn. | Broșteni, Suceava | p. 120, nr. 1365 |
| Iarbă verde pe vatră | Era cerută la împrumutul focului, ca să nu plece sporul puilor. | Loc neprecizat; trimitere la Ioneanu | p. 120, nr. 1366 |
| Cărbuni, nu tăciuni | La împrumut se dădeau numai cărbuni, de teama certei. | Loc neprecizat; trimitere la Ioneanu | p. 120, nr. 1368 |
| Mâncat pe vatră | Era asociat cu sărăcia. | Stânca, Iași | p. 180, nr. 2074 |
| Mâncat pe vatră de către un om căsătorit | Era legat de burlăcie sau văduvie. | Stânca, Iași | p. 180, nr. 2076 |
| Măturarea vetrei cu mătura | Era asociată cu uliul care ar lua găinile. | Tătăruși, Suceava; Stânca, Iași | p. 352, nr. 4078 |
| Foc și mălai date seara | Se credea că, odată cu ele, era dat norocul casei. | Grindu, Ialomița | p. 236, nr. 2752 |
Scânteile din vatră, care ar fi vestit oaspeți, nu sunt scânteile primului cui, socotite semn de incendiu la construirea casei. La fel, interdicția măturii pe vatră numește o unealtă anume; nu spune că vatra nu trebuia curățată deloc.
La Stânca, mâncatul pe vatră primește două consecințe diferite, sărăcia și pierderea vieții de om căsătorit. Le putem pune alături, așa cum apar la Gorovei, fără să inventăm o explicație comună.
Fereastra: somnul copilului, visele și despărțirea
O fereastră nouă tăiată într-o casă terminată nu este totuna cu o fereastră deschisă. Distincția schimbă sensul intrării din Vâlcea pe care Artur Gorovei o publică în Credinți și superstiții ale poporului român (1915, p. 114, nr. 1298): teama de moarte era legată de modificarea casei.
Cele șapte atestări despre fereastră din aceeași culegere au contexte diferite, de la amintirea visului până la plecarea mortului.
| Gestul sau întâmplarea | Ce i se atribuia | Locul | Pagina și numărul |
|---|---|---|---|
| Privitul din afară în casă | Era legat de teama că locuința va rămâne pustie. | Țăpu, Tecuciu | p. 57, nr. 665 |
| Acoperirea ferestrelor noaptea | În casa cu prunc, trebuia să împiedice furtul somnului copilului. | Broșteni, Suceava | p. 114, nr. 1295 |
| Tăierea unei ferestre într-o casă deja făcută | Era socotită rău de moarte. | Vâlcea | p. 114, nr. 1298 |
| Trei priviri pe fereastră după scoaterea mortului | Cei rămași ar fi uitat mai curând ori ar fi simțit mai puțin greu despărțirea. | Bucovina | p. 114, nr. 1299 |
| Ascultatul la fereastra altuia | Era socotit rău de foc. | Vâlcea | p. 121, nr. 1373 |
| Privitul pe fereastră imediat după trezire | Era legat de uitarea viselor. | Bucovina; trimitere la Sevastos fără localizare precizată | p. 356, nr. 4126 |
| Pasăre lovită de geam | La o casă cu fete mari, era socotită semn al venirii pețitorilor. | Bucovina | p. 269, nr. 3138 |
La ultima intrare, casa cu fete mari face parte din atestare. Dacă scoți acest amănunt, rămâne o afirmație despre orice pasăre și orice geam, pe care pasajul nu o susține. Iar cele trei priviri după scoaterea mortului, consemnate de Gorovei după Marian, documentează un gest al despărțirii, nu un tratament pentru doliu.
Oglinda spartă și oglinda acoperită la priveghi
Artur Gorovei, în Credinți și superstiții ale poporului român (1915, p. 202, nr. 2364), consemnează pentru Bucovina oglinda căzută din cui și spartă ca semn de moarte. George S. Ioneanu, în Mica colecțiune de superstițiile poporului român (1888, p. 75), are o variantă mai largă, despre spargerea întâmplătoare:
Când din întâmplare se sparge în casă vre-o oglindă, e semn de mórte sau pagubă în familie.
Niciunul dintre aceste două pasaje nu numește șapte ani de ghinion. Asta stabilește limita citării lor, nu absența motivului din întreaga cultură română.
Celelalte șase atestări despre oglindă provin din culegerea lui Gorovei din 1915.
| Situația | Credința consemnată | Locul | Pagina și numărul |
|---|---|---|---|
| Privitul noaptea în oglindă | Era asociat cu pierderea vederii. | Covurluiu | p. 248, nr. 2896 |
| Privitul seara în oglindă | Era asociat cu îmbătrânirea. | Vâlcea; Bucovina | p. 248, nr. 2897 |
| Privitul seara, altă variantă | Omul ar fi devenit neplăcut celorlalți. | Ciulnița, Ialomița | p. 248, nr. 2898 |
| Oglinda pe peretele de la răsărit | Așezarea ei acolo era interzisă, fără motiv precizat. | Țăpu, Tecuciu | p. 248, nr. 2899 |
| Oglinda din încăperea mortului | Era acoperită cu tulpan negru, de teama altor morți în casă. | Straja, Bucovina; județul Suceava | p. 248, nr. 2900 |
| Mâncatul privind în oglindă | Era asociat cu pierderea norocului. | Bucovina | p. 181, nr. 2095 |
Pentru oglinda acoperită, motivul consemnat este teama pentru cei rămași. Pasajul nu spune că sufletul mortului ar fi prins în oglindă. Nici interdicția peretelui de la răsărit nu primește o justificare în intrarea citată. Uneori, răspunsul documentar se oprește aici: regula a fost notată, explicația nu.
Mătura: paguba, creșterea copilului și căsătoria
Artur Gorovei leagă mătura de trei situații distincte în Credinți și superstiții ale poporului român (1915, p. 187). Formulările de mai jos redau credințele istorice; presupusa oprire a creșterii copilului nu este un fapt medical, iar lovirea nu este o recomandare.
| Situația | Credința consemnată | Locul | Pagina și numărul |
|---|---|---|---|
| Lovirea cu mătura | La copil era legată de oprirea creșterii, iar la holtei, de necăsătorire. | Stânca, Iași; Bucovina; Vâlcea; Broșteni, Suceava; Catane, Dolj | p. 187, nr. 2160 |
| Ruperea măturii | Era socotită semn de pagubă. | Țăpu, Tecuciu | p. 187, nr. 2165 |
| Întreruperea măturatului de către o copilă | Era legată de teama că fata va fi lăsată în mijlocul jocului. | Bucovina | p. 187, nr. 2168 |
În ultima atestare, munca întreruptă și dansul întrerupt sunt puse în legătură chiar de credința culeasă. Nu este vorba despre o interdicție generală de a lăsa orice treabă neterminată.
Masa și cele patru colțuri ale ei
În Credinți și superstiții ale poporului român (1915), Artur Gorovei notează două semne despre masă și tacâmuri. Pocnetul mesei sau al altui obiect anunța mutarea locatarilor, în Bucovina (p. 186, nr. 2156). Lingurile puse în plus vesteau prieteni flămânzi, la Țăpu, Tecuciu (p. 181, nr. 2089).
| Obiceiul de Ajun | Rostul atribuit în sursă | Localizarea și trimiterea |
|---|---|---|
| Usturoi și mac puse în cele patru colțuri ale mesei | Usturoiul era pentru deochi; macul se păstra pentru a fi presărat peste vită la prima fătare, ca să nu fie stricată. | Siret; Niculiță-Voronca, 1903, ediția 1998, vol. I, p. 60 |
Aici avem obiecte puse în colțuri, nu interdicția de a ședea în colțul mesei. Și rosturile lor rămân separate: pasajul nu atribuie omului folosirea macului descrisă pentru vită.
Șarpele casei și tic-tacul din pereți
Artur Gorovei, în Credinți și superstiții ale poporului român (1915, p. 320, nr. 3711), consemnează pentru Broșteni, Straja și Țăpu credința că fiecare casă avea un șarpe blând, care trăia în pereți și nu trebuia omorât. Este portretul unei făpturi din credința populară, nu identificarea unei specii.
O altă intrare a aceleiași culegeri, din Bucovina, pune tic-tacul auzit noaptea în pereți pe seama șarpelui casei și îl socotește semn de noroc (p. 237, nr. 2758). Sunetul consemnat nu este atribuit unui ceas din perete.
Aceste pasaje arată ce se credea despre casă. Nu permit concluzia că un șarpe real găsit lângă locuință este inofensiv și nici identificarea cauzei reale a zgomotului.
Curățenia: când se mătura și unde ajungea gunoiul
Artur Gorovei adună în Credinți și superstiții ale poporului român (1915) reguli care privesc lucruri diferite: ziua măturatului, scoaterea gunoiului, direcția măturii sau locul unde rămâneau resturile. Dacă le reduci la interdicția de a face curățenie seara, pierzi mare parte din ce spun intrările.
| Momentul sau gestul | Credința consemnată | Locul | Pagina și numărul |
|---|---|---|---|
| Curățenia la sfârșitul lunii | Era menită să împiedice apariția jivinelor în casă. | Straja, Bucovina | p. 57, nr. 667 |
| Măturatul vinerea | Nu se mătura casa, nu se scotea gunoiul și nu se dădea cu mătura pe vatră, de teama uliului care ar lua găinile. | Județul Suceava | p. 133, nr. 1522 |
| Paștile și Crăciunul | Nu se mătura în ziua sărbătorii; gunoiul adunat a doua zi era dus la pomi pentru rod. | Luncușoara | p. 143, nr. 1647 |
| Gunoi cu păr sau lână | Se scotea pe mătură, nu împins cu ea până în tindă ori pe prispă. | Țăpu, Tecuciu | p. 144, nr. 1650 |
| Gunoi aruncat spre soare | I se păta fața soarelui, care vara ardea semănăturile, iar iarna lăsa gerul să prăpădească vitele. | Stânca, Iași | p. 144, nr. 1651 |
| Gunoi scos seara | Era legat de teama că vacile nu se mai întorceau la viței. | Stânca, Iași | p. 144, nr. 1656 |
| Gunoi scos în ajunul Bobotezei | Gestul era echivalat cu scoaterea norocului din casă. | Bucovina | p. 144, nr. 1659 |
| Gunoi lăsat lângă prag sau prispă | Era legat de lipsa vizitelor cu vești bune. | Țăpu, Tecuciu | p. 144, nr. 1660 |
| Gunoi ținut la ușă | Era asociat cu nemăritarea fetelor. | Lespezi, Suceava | p. 144, nr. 1661 |
| Măturatul când era mort în casă | Se făcea de la ușă spre fundul casei, ca gunoiul să nu iasă înaintea mortului. | Loc neprecizat; trimitere la Hânțescu | p. 144, nr. 1662 |
| Măturatul noaptea | Era interzis, fără consecință numită în intrare. | Broșteni, Suceava | p. 187, nr. 2167 |
| Măturatul dughenii | Se începea de la ușă spre interior, pentru a nu alunga mușteriii. | Covurluiu | p. 187, nr. 2169 |
| Măturatul în ajunul Crăciunului | Era menit să țină jivinele departe tot anul. | Valahia moravă; trimitere la Burada | p. 187, nr. 2170 |
| Gunoi măturat seara | Era păstrat într-un colț până a doua zi, ca norocul să nu fie scos din casă. | Grindu, Ialomița; Tătăruși, Suceava; Bucovina | p. 236, nr. 2743 |
| Măturatul după plecarea oaspetelui | Era evitat imediat după plecare, ca să nu-i împiedice întoarcerea. | Bucovina | p. 246, nr. 2868 |
| Măturatul fetelor în câșlegi | Începea de la prag, pentru a grăbi venirea pețitorilor. | Bucovina | pp. 268-269, nr. 3136 |
Două intrări fac foarte clară diferența dintre măturat și aruncat. La Broșteni, Gorovei consemnează interdicția măturatului noaptea. În alte atestări, gunoiul măturat seara rămânea într-un colț până dimineață. A doua regulă presupune că măturatul avusese loc; oprea scoaterea gunoiului.
Nici direcția măturii nu are o singură explicație. În casa cu mort, gunoiul nu trebuia să iasă înaintea lui. În dugheană, măturatul spre interior trebuia să păstreze mușteriii. În atestarea despre fete, pornirea de la prag era legată de venirea pețitorilor. Acestea sunt situații distincte, nu o regulă comună tuturor caselor.
Pentru alte obiecte și gesturi, dicționarul superstițiilor românești oferă o altă cale de căutare decât împărțirea pe încăperile și părțile casei.
Cum poți folosi aceste atestări
Cele 82 de consemnări nu înseamnă 82 de mărturii independente: culegătorii se citează între ei. Gorovei trimite, în unele intrări, la Ioneanu sau Marian; Pamfile reproduce nota lui Alexandri. Numărul arată câte atestări sunt reunite aici, nu câți oameni au fost întrebați și nici cât de răspândit este astăzi un obicei.
Dacă folosești un rând într-un material, păstrează autorul, titlul, anul, pagina, numărul intrării unde există și localitatea. Pentru Voronca, pagina 60 aparține ediției consultate din 1998, nu este indicată aici ca pagină a ediției din 1903.
O ultimă limită: locul neprecizat nu poate fi completat după numele culegătorului, iar o explicație absentă nu poate fi înlocuită cu una care sună convingător. Banul rămâne unde îl pune textul, în prag sau în costoroabe; pâinea rămâne fie adusă înainte, fie lăsată pentru cei care vin.
Surse
Pentru orientare dincolo de lucrările folosite aici, lista de cărți despre credințele și superstițiile românilor reunește alte culegeri de consultat.
- Artur Gorovei, Credinți și superstiții ale poporului român, 1915. Sunt folosite 75 de intrări distincte, cu paginile și numerele indicate în articol.
- Tudor Pamfile, Mitologie românească, I, Dușmani și prieteni ai omului, 1916, pp. 248-249, capitolul Stafia, nota 2. Cele patru consemnări folosite provin din nota lui Alexandri reprodusă de Pamfile.
- George S. Ioneanu, Mica colecțiune de superstițiile poporului român, 1888, pp. 75 și 86, pasajele despre oglinda spartă și umbra animalului.
- Elena Niculiță-Voronca, Datinele și credințele poporului român, 1903; ediția consultată: Polirom, 1998, vol. I, p. 60, obiceiul mesei de Ajun din Siret.
Datele au fost compilate prin consultarea surselor primare în ediții digitizate, cu păstrarea localizărilor, a contextelor și a trimiterilor la paginile folosite.