Superstiții Ovidenia: noaptea cerurilor deschise
Superstițiile de Ovidenie, prăznuită pe 21 noiembrie ca Intrarea în Biserică a Maicii Domnului, spun că în noaptea asta se deschid cerurile, se dă de pomană „lumina de veci” și se citesc semne pentru iarna care vine. Este noaptea vederii, nu a fricii oarbe.
Ovidenia (Vovidenia, Ovedenia) e numele popular al praznicului Intrarea în Biserică a Maicii Domnului, ținut pe 21 noiembrie. Biserica pomenește aducerea Fecioarei Maria la Templu, la vârsta de trei ani. Folclorul adaugă deschiderea cerurilor, lumânarea care nu se stinge pe lumea cealaltă, previziuni de vreme și gesturi de pază a vederii.
[IMAGE:context-1]
Ce sărbătorește Biserica pe 21 noiembrie
Intrarea în Biserică a Maicii Domnului, numită și Aducerea la Templu, e prima mare sărbătoare din Postul Nașterii Domnului. Data e 21 noiembrie, marcată în calendarul ortodox cu cruce roșie și cu dezlegare la pește. Episodul nu apare în evangheliile canonice. Vine din Tradiție și din Evanghelia după Iacob, un text apocrif din secolul al II-lea.
Povestea e limpede. Sfinții Ioachim și Ana, multă vreme fără copii, au cerut un prunc și au făgăduit că-l vor închina Domnului. La trei ani de la nașterea Mariei, au dus-o de la Nazaret la Templul din Ierusalim. Tradiția spune că prunca a urcat singură treptele și a fost întâmpinată de marele preot Zaharia, care a dus-o până în Sfânta Sfintelor, loc în care doar arhiereul intra o dată pe an. Maria a rămas la Templu până pe la 15 ani, când a fost încredințată lui Iosif.
Istoric, praznicul e relativ târziu. Se leagă de sfințirea, la 20 noiembrie 543, a unei biserici ridicate de împăratul Iustinian lângă ruinele Templului din Ierusalim. A doua zi, 21 noiembrie, a început să se țină hramul. În Apus, sărbătoarea a fost adoptată mult mai târziu, cu o primă celebrare cunoscută la Avignon, în 1374, sub papa Grigorie al XI-lea.
Denumirile populare, Ovidenia, Vovidenia, Ovedenia, Obrejania, vin din slavonă: „văvedenie” înseamnă intrare. Alte lecturi le apropie de „vedenie” și de ideea de a face vizibil, de a vedea. De aici s-a născut, în folclor, toată rețeaua de credințe legate de lumină, ochi și cer deschis.
Noaptea în care se deschid cerurile
În calendarele populare, Vovidenia e, înainte de toate, ziua în care începe iarna. Nu e un anunț de la meteo. E un prag ritual. Împreună cu Filipii de toamnă, Noaptea strigoilor, Sântandrei și Sânnicoară, Ovidenia ține de scenariul de înnoire a timpului de la cumpăna noiembrie-decembrie.
Credința centrală e aceasta: în noaptea de Ovidenie, ca și în noaptea de Crăciun, cerurile își deschid porțile. Oamenii smeriți ar putea vedea adâncuri pline de stele și îngeri. Cei drepți, în variantele cele mai îndrăznețe ale poveștii, l-ar zări chiar pe Hristos. Nu e o rețetă de ritual. E o imagine: lumina care nu se lasă învinsă de întunericul iernii care începe.
Tot de vedere ține și legătura cu animalele. Se spune că, în această noapte, dobitoacele vorbesc și că e singura zi din an în care omul le-ar înțelege graiul. Cine le-ar asculta din curiozitate deșartă ar risca, după unele variante, să audă lucruri grele despre moarte sau pagubă. De aceea bătrânii spuneau: mai bine te rogi decât să tragi cu urechea la grajd.
O sărbătoare a luminii, nu a groazei
Spre deosebire de nopțile de strigoi de la final de noiembrie, Ovidenia e încărcată de lumină: lumânări, foc care arde, cer deschis, ochi feriți de boală. Registrul e de priveghere, nu de spaimă. Asta o face una dintre cele mai blânde nopți „tari” din calendarul popular.
[IMAGE:context-2]
Lumina de veci și celelalte gesturi de pomană
Dacă Moșii de toamnă pun pe masă coliva, Ovidenia pune în mână lumânarea. Gestul specific e „lumina de veci”: o lumânare dată de pomană, despre care se crede că nu se stinge pe lumea cealaltă. Se dă mai ales pentru cei morți fără lumânare, pentru cei înecați sau pentru cei „morți între ziduri de întuneric”. E un limbaj al doliului, nu o garanție tehnică despre ce se întâmplă dincolo.
Se aprind lumânări în casă și se lasă focul să ardă cât e noaptea de lungă, ca lumina să nu piardă lupta cu întunericul. Femeile dau de pomană și pentru cei vii, nu doar pentru morți, legând gestul de sănătatea ochilor. În vechime, țăranii sfințeau la biserică un fuior de cânepă și se ștergeau pe ochi cu el, ca să le „curățe izvorul vederii”. Azi gestul a rămas mai mult ca amintire, dar ideea e aceeași: ziua se ține și pentru a nu-ți pierde lumina ochilor.
Legătura dintre pomană, lumină și cei adormiți se întâlnește și în alte praguri de an. Dacă te interesează stratul de pomenire de toamnă, merită citit și despre superstițiile de Sfânta Parascheva, alt praznic de octombrie-noiembrie cu greutate mare la români.
Semne de vreme, farmece și paza casei
Ovidenia e și barometru. Dacă noaptea e senină, anul care vine ar fi secetos. Dacă ninge, iarna va fi bogată în zăpadă. Sunt lecturi de cer, la fel de vechi ca frica de foamete. Nu țin de dogmă. Țin de ochiul țăranului care-și cântărea iarna după stele și nori.
În ajun sau în zi, copiii puneau crengi de măr în vase cu apă, la căldură și lumină, ca să înmugurească până la Anul Nou. Crengile înflorite deveneau sorcove. Cine era sorcovit cu măr înflorit ar fi fost, după credință, apărat de boală și de pagubă în anul ce vine. E unul dintre cele mai frumoase gesturi ale zilei: iarna e întâmpinată cu o creangă care se încăpățânează să înflorească în casă.
Pentru paza casei, se ungeau ușile și ferestrele cu usturoi, împotriva farmecelor și a pagubei. E același reflex de graniță pe care-l regăsești și la alte nopți grele de noiembrie. Despre unul dintre cele mai încărcate praguri de final de lună am scris la superstițiile de Sfântul Andrei.
Se mai spunea că, de Ovidenie, vrăjitoarele „văd” cel mai bine, iar fetele ar putea zări chipul ursitului în fântână, la lumina unei lumânări. Comorile ascunse ar arde cu flacără albastră. Acestea sunt imagini de basm etnografic. Le notezi ca pe niște credințe, nu ca pe niște instrucțiuni. Nu ieși noaptea să cauți flăcări albastre pe deal. Nu e nici sigur, nici înțelept, nici treaba articolului să-ți arate cum.
Cerurile deschise
Ce se crede: Noaptea de Ovidenie e una dintre rarele nopți în care cerul s-ar deschide cu adevărat. Cine privește cu smerenie ar vedea semne de lumină. Cine privește cu lăcomie n-ar vedea nimic, sau ar vedea greșit.
Lumina de veci
Ce se crede: Lumânarea dată de pomană în această zi ar rămâne aprinsă pe lumea cealaltă, mai ales pentru cei morți fără lumânare. E gestul care definește Ovidenia în casele care încă o țin.
Paza vederii
Ce se crede: Ziua se ține ca să nu-ți pierzi lumina ochilor. Fuiorul sfințit, lumânările și refuzul de a munci peste măsură țin, toate, de ideea de vedere curată.
Crengile de măr pentru sorcove
Ce se crede: Puse în apă de Ovidenie, crengile de măr înfloresc până la Anul Nou și aduc, prin sorcovit, belșug și sănătate. E un pod viu între 21 noiembrie și 1 ianuarie.
Usturoiul pe praguri
Ce se crede: Ungerea ușilor și ferestrelor cu usturoi ferește casa de farmece și de pagubă. E o pază de graniță, tipică nopților de cumpănă ale toamnei târzii.
Dacă ai crescut cu vorba „de Ovidenie se deschid cerurile”, probabil ți-o amintești rostită în șoaptă, nu în strigăt. Așa se poartă nopțile astea: cu glas scăzut și cu o lumânare pe masă.
Cum ții ziua în spiritul ei
Pentru Biserică, 21 noiembrie e praznic împărătesc marian: slujbă, dezlegare la pește, rugăciune către Maica Domnului. Poți merge la biserică, poți citi acatistul zilei, poți ține o masă de post cu pește în familie. Asta e miezul.
Din folclor poți păstra ce e blând și limpede: o lumânare de pomană, o milostenie reală, o creangă de măr pusă în apă dacă ai copii în casă și chef de frumos. Lasă deoparte vânătoarea de comori și iscodirea grajdului la miezul nopții. Nu acolo stă rostul zilei.
Iar dacă noiembrie ți se pare greu, cu zile de pomenire, de lupi și de ceruri deschise unele după altele, nu ești singur. Calendarul popular românesc a înghesuit în luna asta aproape toată frica și toată nădejdea iernii. Ovidenia e, în acest șir, odihna de lumină. Merită ținută ca atare.
Pentru contextul de familie al părinților Maicii Domnului, poți citi și despre superstițiile de Sfinții Ioachim și Ana, praznic legat de același fir al nașterii și creșterii Fecioarei.
FAQ
Când este Ovidenia?
Ovidenia se ține pe 21 noiembrie, odată cu praznicul ortodox al Intrării în Biserică a Maicii Domnului, cunoscut și ca Vovidenie sau Ovedenie.
Ce înseamnă că se deschid cerurile de Ovidenie?
În folclor, noaptea de 21 noiembrie e una dintre nopțile în care cerul s-ar deschide, iar oamenii smeriți ar putea vedea semne de lumină, îngeri sau, în variante rare, chipul lui Hristos. Este o credință populară, nu o învățătură de slujbă.
Ce este lumina de veci?
Lumina de veci e o lumânare dată de pomană de Ovidenie, mai ales pentru cei morți fără lumânare. Se crede că ea nu se stinge pe lumea cealaltă. Gestul ține de milostenie și de pomenire, nu de magie.
Ovidenia e zi de post?
Da, cade în Postul Nașterii Domnului, dar e zi de dezlegare la pește, fiind praznic cu cruce roșie. Se mănâncă de post, cu pește, după rânduiala locală a parohiei.
De unde vine numele Ovidenia?
Din slavonă: „văvedenie” înseamnă intrare. De aici Vovidenia, Ovedenia, Ovidenia. Unele lecturi populare le apropie și de „vedenie”, de unde legătura cu vederea, lumina și cerul deschis.
Ce legătură are Ovidenia cu iarna?
În calendarul popular, Vovidenia marchează începutul iernii și deschide un șir de praguri de final de noiembrie. Se citesc semne de vreme și se fac gesturi de pază a casei înainte de greul sezonului rece.
