Diferența dintre all inclusive și ultra all inclusive
Diferența dintre all inclusive și ultra all inclusive stă în ore, în băuturi și în restaurantele à la carte, nu în cât poți mânca la bufet. La all inclusive simplu ai mesele și băuturi locale, de obicei în intervale fixe. La ultra, barurile merg mai mult (uneori non-stop), apar băuturi de import, iar restaurantele de specialitate intră în preț. Dar „ultra” nu e un standard, așa că același cuvânt acoperă lucruri diferite de la un hotel la altul.
Un ghid polonez despre Turcia spune negru pe alb că legea turistică de acolo nu definește strict „Ultra All Inclusive”. Iar un consultant citat de Euronews România dă exemplul unui hotel din Bulgaria care apare ca all inclusive pe voucherul unui furnizor român și ca ultra all inclusive la unul german. Același hotel, aceeași mâncare, altă etichetă.
Ce se schimbă concret între cele două regimuri
Cel mai clar se vede la bar, seara târziu, și la cina de la restaurantul cu specific. Tabelul de mai jos urmează ghidul polonez amintit, scris pentru Turcia, deci ia-l ca tipar general, nu ca regulă valabilă peste tot.
| Ce compari | All inclusive | Ultra all inclusive |
|---|---|---|
| Program la bar | De regulă se închide la 23:00 sau la miezul nopții, iar ce bei după aceea se plătește | Cel puțin un bar deschis non-stop, mâncare disponibilă și noaptea |
| Băuturi alcoolice | Spirtoase locale, adesea de calitate mai slabă | Mărci de import cunoscute (ghidul dă ca exemple Jack Daniel’s și Absolut) |
| Minibar | Uneori doar apă | Reumplut zilnic cu bere și băuturi răcoritoare de marcă |
| Restaurante à la carte | De obicei se plătesc la fiecare vizită | Adesea nelimitate, cu rezervare; unele restaurante exclusiviste cer totuși un supliment |
| Plajă | Șezlongurile și umbrelele se pot plăti | De obicei servicii de plajă gratuite |
Chiar și la ultra rămân lucruri care costă. Același ghid spune că produsele premium, de felul coniacului VSOP, al șampaniei de epocă sau al whisky-ului Blue Label, se plătesc și acolo. Tot el dă, ca ordin de mărime pentru Turcia, 15-30 EUR de persoană la o vizită într-un restaurant à la carte plătit separat și 10-15 EUR supliment la unele restaurante de top din ultra. Sunt cifre dintr-o singură sursă, nu un tarif oficial.
Turcia, Egipt, Grecia: aceeași etichetă, altă realitate
Consultantul din articolul Euronews pune destinațiile într-o ordine aproximativă: Turcia e gândită pentru turiști occidentali, Egiptul e aproape de ea, Grecia vine după, iar Bulgaria are resorturi mai mici și mai puține servicii. E părerea lui, nu o clasificare oficială, dar se potrivește cu ce vezi când citești ofertele.
În Turcia, un hotel precum Letoonia își explică singur varianta ultra: mâncare și băutură non-stop, mărci internaționale în loc de băuturi de casă, minibar umplut zilnic cu mai mult decât apă, restaurante de specialitate în preț, hamam și saună gratuite. Același text îți spune să verifici dacă mâncarea și băutura merg cu adevărat 24 din 24 sau se opresc la miezul nopții. Ține minte că e pagina unui hotel care își vinde produsul.
Pentru Egipt nu există o regulă comună, așa că cere lista de băuturi a hotelului, nu te baza pe cuvânt. În Grecia, un exemplu este hotelul Mar-Bella Elix, care scrie că oferă „All day dining & drinks” și băuturi de marcă, inclusiv cocktailuri, „în timpul orelor de funcționare ale barurilor”. Canoea e gratuită 30 de minute pe cameră pe zi, în funcție de disponibilitate. Adică și un hotel cu pretenții pune limite de ore și de disponibilitate. Pentru restaurantele à la carte, pagina nu spune nimic, deci trebuie întrebat.
Mai contează și categoria hotelului. Consultantul spune că un all inclusive de 3 stele are mai puțină varietate la masă, mai puține animații și uneori o piscină mică sau deloc. Un ultra de 3 stele și un all inclusive de 5 stele nu se compară așa ușor, deci nu alege după etichetă singură.
Când merită să plătești ultra
Dacă stai în hotel seara, la bar, și bei cocktailuri sau mărci pe care le știi, ultra se justifică. La fel dacă vrei să mănânci de două-trei ori la restaurantele de specialitate și nu vrei să faci socoteala fiecărei mese. Ceri agenției prețul pentru ambele regimuri, pe aceeași dată, la același hotel, și compari cu cât ai cheltui pe cina à la carte plătită separat. Diferența de preț variază de la hotel la hotel, așa că nu există o sumă fixă.
Dacă ești la plajă ziua, ieși în excursii, bei bere, vin, cafea și apă, sau te culci devreme, all inclusive simplu e de obicei suficient. Euronews citează aceeași idee: masa e doar 30-40% din ce plătești la un all inclusive, restul e hotelul, piscina, animația. Merită să plătești mai mult doar pentru ce ai să folosești cu adevărat.
Aici intră și calendarul. Ca să știi cu cât te joci, vezi câte zile de concediu ai pe an și cum le împarți. Iar dacă ți-au rămas zile din anul trecut, concediul de odihnă neefectuat are propriile reguli, bune de știut înainte să rezervi pe ultima sută de metri.
Ce ceri în scris înainte să rezervi
Ghidul polonez recomandă să ceri agenției documentul „Hotel Concept” din sezonul respectiv, adesea un PDF, sau să-l cauți pe site-ul operatorului. Caută în el patru lucruri: băuturile de import trecute explicit (nu doar „locale”), cel puțin un bar deschis non-stop, minibar reumplut zilnic și măcar o cină à la carte gratuită în sejur.
Mai pune trei întrebări agenției, în scris, pe e-mail sau pe WhatsApp:
- Până la ce oră se servesc băuturile alcoolice și care bar rămâne deschis noaptea?
- La ce restaurante à la carte am acces fără plată, de câte ori și cu rezervare?
- Ce se plătește separat: șezlonguri, sporturi nautice, room service, cafea de specialitate?
Euronews notează că „ceea ce este inclus cu adevărat în pachet” contează mai mult decât eticheta. Dacă agenția nu poate răspunde precis, hotelul tău nu e probabil ultra în sensul pe care îl cauți. Un răspuns clar pe e-mail face cât zece fraze de broșură.