Gaming de masă: ce înseamnă și cum diferă de jocurile video

Gaming de masă înseamnă jocuri jucate fizic, în jurul unei mese, cu piese, cărți, zaruri sau miniaturi, nu pe un ecran. E calchierea românească după englezescul tabletop gaming: boardgames, jocuri de cărți din cutie, jocuri de rol pe hârtie și wargame-uri cu figurine.

Ce înseamnă, de fapt

Când auzi doar „gaming”, te gândești la consolă sau la PC. „De masă” e pus acolo ca să tai confuzia. Nu e un acronim. Nu e un gen de joc video. E hobby-ul în care oamenii stau față în față și mută lucruri pe o tablă.

Wikipedia grupează sub tabletop boardgames, jocuri de cărți, jocuri cu zaruri, wargame-uri cu miniaturi și jocuri de rol pe hârtie. Un board game e felia cu tablă și piese. În vorbirea de hobby, cele două se amestecă, și e în regulă: spui „boardgame” și pentru Dixit, care n-are tablă.

DEX are un termen mai vechi, „joc de societate”: distracție într-un grup, cu întrebări, răspunsuri hazlii sau probleme amuzante. Asta e jocul de salon, de la mime la ghicitori. În magazin, pe același raft scrie tot „jocuri de societate”, dar în cutie poți găsi Catan, nu un set de ghicitori. Sensul de dicționar și sensul de raft nu coincid.

Nu sunt același lucru. Gaming-ul de masă e familia largă. Jocul de societate din DEX e o felie din ea, cea de petrecere.

Trei sensuri care se calcă

Șahul, tablele și remi-ul se joacă și ele pe masă. Nimeni din hobby nu zice totuși „am fost la un gaming de masă” după o partidă de table în fața blocului. Table, în DEX, e jocul cu zaruri și puluri, din greacă și turcă.

Ce intră în cutie și ce nu

Ce nu intră: jocul video, chiar dacă îl joci la masa din living, pe laptop. Streaming-ul. Aplicația care simulează Catan-ul pe telefon e o copie digitală. Poți să-l joci online, da, dar termenul din titlu vorbește despre cutia fizică și despre oamenii din cameră.

De la table și remi la Catan

Dacă ai jucat doar Monopoly și ți s-a părut o pedeapsă de patru ore, nu ești recalcitrant. Ai văzut un singur chip al genului: lung, cu noroc greu, cu oameni dați afară din joc. Boardgames-urile din ultimii treizeci de ani, mai ales cele numite eurogames, au fost gândite altfel. Nu te scot din partidă la minutul douăzeci. Îți dau mai multe drumuri spre puncte. Interacțiunea e adesea negociere și plasare, nu atac frontal.

Catan, publicat în 1995, e jocul care a scos genul ăsta din cercul de club. Ești colonist pe o insulă de hexagoane, strângi lemn, lut, oi, grâu și piatră, clădești așezări, faci schimb cu ceilalți. Primul care ajunge, de obicei, la zece puncte câștigă. Nu e o insulă misterioasă. E o insulă de resurse. Tensiunea vine din faptul că zarul decide ce produce și tu trebuie să te înțelegi cu vecinul.

Carcassonne, din 2000, e mai blând la regulament. Pui dale, trasezi drumuri, orașe, mănăstiri, îți lași pionul de lemn pe o piesă și aștepți să se închidă forma. Dixit, din 2008, n-are hartă. Are cărți cu imagini ciudate, un povestitor care spune un indiciu și ceilalți care încearcă să ghicească ce carte a pus. Nu „cuvintele devin artă”. Ghicești o imagine după o vorbă, atât.

Pandemic, 2008, Matt Leacock, e cooperativ: patru boli pe hartă, câștigați împreună sau pierdeți împreună. 7 Wonders, 2010, Antoine Bauza, e un draft de cărți în care îți clădești o civilizație din minuni, război și comerț. Mysterium, 2015, pune un jucător în rolul unei fantome care dă viziuni prin cărți ilustrate, iar ceilalți trebuie să recompună o crimă. Astea sunt jocuri reale, cu autori, edituri și ani.

Cum alegi primul joc

Fără să arunci 250 de lei pe o cutie care rămâne în dulap. Te uiți pe spatele cutiei: câți jucători, câte minute, de la ce vârstă. Cifrele mint uneori în favoarea editurii, dar sunt mai oneste decât un slogan.

1. Citește spatele, nu coperta

   Număr de jucători și durată. Dacă scrie 90 de minute, pentru prima partidă pune 120. Regulamentul se învață o dată, partida de debut e mai lentă.

2. Potrivește jocul cu seara, nu cu vitrina

   Familie sau gașcă fără regulament: Carcassonne sau Dixit. Oameni care vor să târguie: Catan. O seară fără învinși: Pandemic. Opt persoane cu vin pe masă: party game, nu 7 Wonders.

3. Un om citește regulile înainte

   Altfel pierdeți prima oră pe argumente. Începeți cu scenariul scurt, nu cu toate extensiile din cutia a doua.

4. Lasă miniaturile și RPG-ul pentru după

   Când deja știi că-ți place să stai trei ore pe scaun. Miniaturile cer vopsea. RPG-ul cere un master. Nu sunt „același lucru, doar mai fancy”.

Un lucru pe care regulamentul nu-l scrie: nu măsurați seara după cine a câștigat. Dacă ați vorbit, ați râs și n-ați rămas supărați pe Catan, a mers.

Șahul rămâne șah. Are istorie, are cluburi, are o pagină aparte. Gaming-ul de masă nu-l înlocuiește și nu-l include ca pe o noutate. Îl recunoaște ca pe un bunic abstract: aceeași masă, alt contract social. La table și la remi, contractul e noroc plus rutină. La un eurogame, contractul e regulamentul din cutie, jucat de la capăt de fiecare dată, cu piese care n-au circulat prin buzunarul de la palton.

Întrebări frecvente