Ce înseamnă însușiri: definiție și exemple clare

Însușirile sunt trăsăturile sau caracteristicile unei ființe, ale unui obiect ori ale unui fenomen. Răbdarea unui om, culoarea unei flori și forma unei mese sunt exemple de însușiri. Cuvântul vine din verbul „a-și însuși”, adică a-ți apropia ceva și a-l face al tău. La școală, când ți se cere să găsești însușirile unui personaj sau ale unui obiect, trebuie să răspunzi la întrebarea „Cum este?”.

Exemple de însușiri, fără definiții complicate

În propoziția „Copilul este curios”, însușirea copilului este curiozitatea, exprimată prin cuvântul „curios”. În „minge rotundă”, forma rotundă este însușirea mingii. În „vânt puternic”, puterea descrie vântul. Nu numești ființa sau lucrul, ci spui ceva despre felul său de a fi.

Uite cum alegi cuvintele într-un exercițiu de descriere:

Pentru o persoană: răbdătoare, curajoasă, cinstită, atentă.
Pentru o floare: roșie, parfumată, mică.
Pentru o masă: rotundă, netedă, înaltă.
Pentru un personaj: generos, fricos, harnic, viclean, în funcție de faptele lui.

La un personaj, nu ajunge să alegi o etichetă care sună bine. Dacă scrii „generos”, arată gestul prin care îi ajută pe ceilalți. Dacă îl numești „curajos”, caută momentul în care înfruntă un pericol. Descrierea devine mai exactă atunci când legi trăsătura de o faptă.

Însușiri fizice, morale, intelectuale și sociale

Însușirile fizice descriu aspectul sau capacitățile corpului: înălțime, culoarea ochilor, forță, rezistență, coordonare. Cele morale descriu caracterul și conduita: cinste, curaj, loialitate, răbdare, simțul dreptății. Trăsăturile morale nu se moștenesc, ci se formează prin alegeri repetate: cine spune adevărul de fiecare dată devine mai cinstit, nu pentru că a vrut o singură dată.

Însușirile intelectuale privesc felul în care gândești și înveți: curiozitate, atenție, memorie, creativitate, capacitate de analiză. Cele sociale se văd în relația cu ceilalți: ascultare, empatie, cooperare, capacitate de negociere. Dintre acestea, empatia merită o discuție separată, pentru că nu este doar blândețe, ci capacitatea de a simți ce simte celălalt fără să te pierzi pe tine. Cele patru categorii ajută la organizarea descrierii; nu sunt compartimente închise.

Nu orice informație despre o persoană este o însușire morală. De exemplu, termenul heterosexual descrie orientarea sexuală, nu cinstea, curajul sau valoarea unui om. Când caracterizezi pe cineva, separă datele despre identitatea sa de felul în care se poartă.

Sinonime și diferența dintre însușire și calitate

Pentru sensul de caracteristică, sinonimele potrivite sunt „trăsătură”, „particularitate”, „atribut” sau „proprietate”. Într-un anumit context, „însușire” înseamnă și talent ori înclinație: „are însușiri artistice”. Alege sinonimul care păstrează sensul propoziției, nu doar unul dintr-o listă.

„Calitate” este potrivit când vorbești despre o trăsătură apreciată. Dar „însușire” are un sens mai larg: un personaj are și trăsături negative, nu numai virtuți. De aceea, „defect” nu este un antonim potrivit în orice propoziție. „Rotund” și „pătrat” descriu forme diferite; nu sunt o calitate și un defect ale obiectului.

Cum se scrie: însușire, însușiri, însușirii

„Însușire” este substantiv feminin. La singular spui „o însușire” sau „însușirea”, iar la plural „niște însușiri” ori „însușirile”. Formele de genitiv-dativ se văd mai ușor într-o propoziție decât într-o enumerare:

„Importanța unei însușiri” folosește forma nearticulată, după „unei”.
„Importanța însușirii” folosește forma articulată de singular, cu doi i la sfârșit.
„Importanța însușirilor” se referă la mai multe trăsături.

Nu confunda „însușiri”, pluralul obișnuit, cu „însușirii” din „dezvoltarea însușirii”. Forma se alege după rolul cuvântului în propoziție. Definițiile și formele gramaticale reunite de dexonline și dex.ro separă substantivul de verbul din aceeași familie.

Ce înseamnă „a-și însuși”

În „și-a însușit noțiunile”, verbul înseamnă că le-a învățat și le-a asimilat, că le-a făcut ale lui. În „și-a însușit opinia colegului” sau „și-a însușit responsabilitatea”, înseamnă că a adoptat-o ori a asumat-o. În „și-a însușit un bun care nu îi aparținea”, sensul este de luare în stăpânire, cu tentă negativă. Mai rar, „a-și însuși o vină” înseamnă a recunoaște că ai greșit.

Și substantivul numește acest proces: „însușirea cunoștințelor”. Aici nu descrii o trăsătură a cunoștințelor, ci învățarea lor. În schimb, „însușirile elevului” descriu elevul. Aceasta este diferența de urmărit în enunț.

La ce te ajută să numești exact o însușire

O descriere precisă spune mai mult decât „este un om bun”. „Ascultă fără să întrerupă” arată un comportament; „își respectă promisiunile” arată altul. La fel, un obiect „util” este descris mai clar dacă spui că este ușor, rezistent sau simplu de folosit.

În limbă există și o figură de stil făcută exact din asta: epitetul lipește o însușire de un substantiv, ca în „mare albastră” sau „noapte senină”. Epitetele sunt, la propriu, însușiri numite.

Când îți descrii propriile însușiri, caută exemple din ce faci, nu o listă de calități ideale. Unele capacități se exersează, iar unele trăsături fizice se schimbă în timp. Și atenția la însușiri te protejează: ipocritul este cel care arată însușiri pe care nu le are. Nu trebuie însă să explici formarea întregii personalități ca să folosești corect cuvântul: începe cu persoana sau lucrul și întreabă „Cum este?”.