Ce înseamnă când mortul are ochii deschiși: Superstiții și explicații

Ochii deschiși ai unui mort au o explicație medicală simplă: pleoapele se închid printr-un efort muscular, iar după deces mușchii se relaxează și le lasă deschise sau întredeschiși. Tradiția populară citește în asta un suflet neliniștit sau chiar un avertisment, dar nu e nicio dovadă că ar fi mai mult decât un fenomen natural, unul foarte frecvent.

De ce rămân ochii deschiși, pe înțelesul tuturor

Ca să ții ochii închiși, chiar și în somn, un mic mușchi lucrează încontinuu. În clipa morții, toată acea tensiune dispare. Corpul se lasă, iar pleoapele, care nu au greutatea lor, se pot ridica ușor sau rămâne pe jumătate deschise. E același motiv pentru care și gura poate rămâne căscată.

Se mai adaugă două lucruri. Corneea se usucă repede după deces, pentru că nu mai e umezită, iar țesuturile se retrag puțin, ceea ce face ochii să pară și mai deschiși. Și, dacă pleoapele nu sunt așezate repede, rigiditatea cadaverică le poate fixa în poziția în care se află, și atunci închiderea lor devine grea fără ajutorul celor de la pompe funebre.

Deci da, se întâmplă des. Nu e un capriciu al morții și nici un semn trimis cuiva anume.

„Se uită după altul”: superstiția care sperie cel mai tare

Cea mai cunoscută credință, și cea mai înspăimântătoare, spune că mortul cu ochii deschiși „păzește calea” pentru următorul membru al familiei care va muri. Privirea lui fixă ar căuta un tovarăș pentru drumul de dincolo, ca să nu plece singur.

De aici vine și graba cu care bătrânii sar să închidă ochii decedatului: nu doar pentru cum arată, ci pentru că, în capul lor, cât timp ochii stau deschiși, „chemarea” e încă deschisă. La fel stau lucrurile și în alte superstiții legate de moarte, genul de semne pe care oamenii le culegeau din jurul casei, cum e și credința că un câine care urlă anunță o moarte.

Regrete, treburi neterminate, așteptarea cuiva

Mai blândă e interpretarea potrivit căreia ochii deschiși arată un suflet neîmpăcat: omul a plecat cu un regret mare, cu o grijă pentru cei rămași sau cu dorința de a mai fi văzut pe cineva drag care n-a apucat să ajungă la căpătâi.

În unele zone se spunea că mortul ține ochii deschiși până sosește persoana așteptată la înmormântare, abia apoi „se poate închide”. Dacă ai crescut la sat, probabil ai auzit vreo bunică povestind fix scena asta. E o imagine puternică tocmai pentru că dă un rost unui detaliu pe care oricum l-ai fi observat: toată lumea se uită la chipul celui plecat.

Aici se vede, de altfel, cum funcționează superstițiile în general. Fenomenul e real, biologic, verificabil. Interpretarea e a noastră, omenească, și spune mai mult despre frica și dragostea celor rămași decât despre mort.

De ce se pun monede pe pleoape

Obiceiul cu banii pe ochi e atât de răspândit pentru că rezolvă două probleme deodată. Practic, greutatea monedei ține pleoapa închisă câteva ore, suficient cât să se instaleze rigiditatea și ochii să rămână așa. Simbolic, banii erau „vama” pentru lumea de dincolo, plata trecerii, o idee care apare, într-o formă sau alta, în multe culturi.

Unde nu existau monede, se foloseau cioburi de lut sau pietricele mici. Ideea era aceeași: ceva curat, rotund, cu puțină greutate, pus discret pe pleoape.

Ce poți face concret la priveghi

Dacă te afli în situația asta, iată ce se face de obicei:

• Încearcă să-i închizi pleoapele cu blândețe cât mai curând după deces, cu o mișcare ușoară de sus în jos. Cu cât e mai devreme, cu atât rămân mai ușor.
• Dacă se redeschid, pune monede sau mici săculeți cu nisip peste ele, pentru câteva ore.
• Dacă nici așa nu stau, lasă-i pe cei de la firma de pompe funebre să se ocupe. Au mijloacele lor și fac asta zilnic, nu e un eșec al familiei.
• Aprinde lumânarea și lămpile cum e obiceiul, pentru cei care țin tradiția.

Și încă un lucru, spus o dată și clar: ochii deschiși nu anunță nicio moarte și nu spun nimic despre sufletul nimănui. Ce contează la priveghi sunt rugăciunea, dacă ai credință, și grija pentru cei vii din jur.

Și dacă mortul are gura deschisă?

Același mecanism: maxilarul e ținut de mușchi, iar când ei se relaxează, mandibula cade în jos. Superstițiile spun că sufletul ar fi ieșit pe gură sau că mortul „strigă” după cineva, dar e doar gravitație. De aceea, înainte de înstelairea rigidității, bătrânii legau bărbia cu o eșarfă sau o batistă peste cap, câteva ore, până rămânea închisă.

Semnele din jurul morții i-au neliniștit mereu pe oameni, la fel cum neliniștesc și visele cu morți și persoane decedate, care apar mai ales în perioadele de doliu. Iar memoria celor plecați rămâne mai aproape în zilele dedicate lor, cum e Luminația, ziua morților, când mormintele se umplu de lumânări.